Interviu cu Dan Tudor Tonescu – Head Corporate Chef, City Grill


Intervievatul Restocracy de astazi este Dan Tudor Tonescu, Head Corporate Chef al Grupului City Grill.

Pasionat de gastronomie inca din copilarie, Dan Tudor Tonescu a urmat Liceul „Viilor”, ajungand mai tarziu sa studieze la celebrul Institut „Le Cordon Bleu”. De-a lungul anilor, a lucrat atat pe vase de croaziera, cat si in diferite restaurante din Bucuresti, precum Riviera sau Casa Armatei, dar si in cadrul Armatei Romane, la popota ofiterilor.

Astazi, la varsta de 42 de ani, dintre care 25 de experienta in domeniul gastronomic, Dan Tonescu este Head Corporate Chef al Grupului City Grill si, totodata, cel care a contribuit decisiv, in ultimul deceniu, la dezvoltarea grupului, incepand de la primul restaurant City Grill si continuand cu Hanul Berarilor si celelalte unitati din retea.

Preocupat de perfectionarea tinerilor colegi, Chef Tonescu a inaugurat, acum trei ani, Academia City Grill, pentru a instrui si noile generatii de bucatari si ospatari – deocamdata, aceasta se adreseaza doar angajatilor din cadrul grupului, dar isi va extinde serviciile.

„Pentru a ajunge un mare bucatar iti trebuie multa practica, sa repeti preparatele de cat mai multe ori pana ajungi la gustul perfect”, spune Chef Tonescu. „Tehnologiile se schimba constant. […] Imi place sa vin cu lucruri noi si sa inventez.” Si noua, maestre! 🙂

Mai multe despre Chef Dan Tonescu va invitam sa aflati din interviul integral, pe Restocracy.ro. Lectura placuta!