Interviu cu Marian Huzu, Head Chef Red Angus Steakhouse


Echipa Restocracy ne-a pregatit un nou interviu, avandu-l drept protagonist pe Marian Huzu, Head Cheful restaurantului Red Angus Steakhouse din Bucuresti.

Absolvent al unei scoli cu profil comercial, Marian Huzu nu era inca major cand a inceput sa lucreze in bucatarie, in 1994. Ulterior, pe parcursul celor 24 de ani de cariera, a urmat cursuri de dezvoltare in domeniul alimentar si a lucrat la numeroase hoteluri (Sofitel, Radisson Blu, Ramada Nord), restaurante si cazinouri, precum si pe vase de croaziera, gatind preparate din diverse gastronomii: frantuzeasca, chinezeasca, arabesc-orientala, mediteraneeana, americana.

La Sofitel a avut privilegiul sa invete de la renumitul bucatar francez Jean-Luc Bagueneau, cel care i-a si insuflat pasiunea pentru meserie. Cu fripturile de vita gatite in stil american avea sa se familiarizeze acum 15 ani, pe vasele de croaziera: „Am fost foarte incantat de ceea ce inseamna gatirea carnii pe gratar si modurile de gatire pe temperaturi (rare, mediu, well done etc.), si am dezvoltat o pasiune pentru aceasta ramura.” In 2010, s-a alaturat echipei „Red Angus”, unde se afla si prezent. Aici incearca sa transmita cunostintele si noilor generatii de profesionisti: „continuam sa aducem in echipa noastra membrii tineri pe care sa-i educam in spiritul calitatii muncii si a respectului fata de domeniul ales si initierea atenta in tainele gatitului, care sa le deschida pofta de creativitate si dorinta de succes.”

Reteta succesului este pe cat de complexa si dificila, pe atat de sigura: „A ajunge mare bucatar cred ca inseamna sa ai cunostinte atat manageriale, cat si gastronomice, sa ai in spate o echipa puternica, experimentata si, mai ales, sa intelegi cat de necesar este sa pastrezi constant ideea de a invata si a experimenta retete, gusturi si arome noi, alaturi de cei din echipa, sa prestezi constant servicii de calitate si produse apreciate de clienti. Toate acestea necesita timp, ce poate insemna ani sau zeci de ani de munca, de invatare, perfectionare, iar cei care te pot numi „un mare bucatar” cred ca sunt in primul rand clientii, care iti apreciaza produsele constant”, considera Marian Huzu.

Mai multe despre dumnealui va invitam sa cititi pe Restocracy.ro. Lectura placuta!