Interviu cu Joseph Hadad, patron si chef al restaurantelor Joseph by Joseph Hadad si CAJU


In interviul Restocracy de astazi vi-l prezentam pe Chef Joseph Hadad, patron si chef al restaurantelor Joseph by Joseph Hadad si CAJU by Joseph Hadad.

Unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati chefi din Romania, Joseph Hadad si-a inceput cariera in bucatarie in 1975, pe cand avea doar 15 ani si studia la exigenta scoala de profil din Haifa (Israel). L-a avut drept model pe tatal sau, bucatar, dar a invatat de la mama sa sa gateasca mancarea traditionala. In tara natala, a fost Executive Chef la King David, unde a avut prilejul sa gateasca pentru personalitati precum George Bush, Bill Clinton, Regele Juan Carlos, Francois Mitterand, M. Gorbaciov, Michael Jackson, Madonna s.a.

In Romania a venit in 1996. Dupa o activitate de 15 ani la Casa Vernescu, unde a gatit preparate frantuzesti clasice, Chef Joseph Hadad s-a alaturat juratilor din emisiunea culinara „Top Chef” de la Antena 1. In 2013 avea sa deschida restaurantul „Joseph by Joseph Hadad”, caruia i-a urmat, in 2016, „Caju by Joseph Hadad” – o brasserie cu bucatarie internationala, aflata in spatele Ateneului Roman din Bucuresti.

Intrebat care e calea spre succes, Joseph Hadad spune ca „nu exista o reteta, ci depinde de om”, dupa cum nici in bucatarie nu exista o reteta universal valabila: „Pentru mine orice preparat este gourmet, dar depinde pentru cine! Si sarmalele pot fi servite gourmet, dar depinde cum sunt primite.” Se teme insa ca viitorul va aduce schimbari radicale in lumea culinara: „Frica mea este ca, peste 50 de ani, cand vor veni oamenii la restaurant, vor consuma pastile; cu gust bun, poate de vita, de peste etc., dar pastile!”.

Motivat de ambitia si performanta colegilor mai tineri, ii indeamna sa urmeze cursuri si sa se perfectioneze continuu, pentru a se adapta exigentelor tot mai ridicate din domeniu. „Din dorinta si determinarea lor de a face lucruri noi imi vine si mie dorinta si puterea sa mergem catre alt nivel. […] Cand ai o stare de tristete, mai bine nu mai vii in bucatarie!”

Mai multe despre Chef Joseph Hadad va invitam sa cititi aici. Lectura placuta!